Baschet, tenis şi balet cu Tamron 70-200 f/2.8 G2

De zece ani, de când fotografiez meciurile echipei de baschet CSU Sibiu, niciodată nu m-am simţit mai plin de inspiraţie ca în acest sezon competiţional. Chiar dacă n-am mai avut timp şi nici tragere de inimă în a acorda atenţie şi altor genuri fotografice, imaginile sportive mi-au adus satisfacţii deosebite şi m-au provocat să fiu din ce în ce mai creativ. Poate şi pentru că, împreună cu doi colegi fotografi, Ana-Maria Mătuşoiu şi Cristi Cojocariu, ne propusesem la început de campionat să organizăm, anul acesta, a doua ediţie a expoziţiei “Emoţii galben-albastre“, dedicată echipei sibiene. Sau poate pentru că am fotografiat multe meciuri cu un obiectiv superb din toate punctele de vedere, şi anume Tamron 70-200 f/2.8 G2. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că atât aşteptarea expoziţiei cât şi plăcerea de a lucra cu un obiectiv pe care mi-l doream de foarte mult timp, au contribuit decisiv la starea mea de bucurie oricând fotografiam un meci de baschet.

CSU Sibiu nu a reuşit nici de data aceasta să câştige titlul, dar parcă speranţele au fost mai mari ca niciodată până spre finalul campionatului, deci am avut parte de săli pline, de suporteri entuziaşti şi de jucători dornici să-şi arate viteza şi îndemânarea.

Din miile de fotografii pe care le-am făcut pe toată durata campionatului, am selectat destul de puţine pentru a le face publice, iar dintre acestea doar câteva pot spune că sunt cu adevărat deosebite. Fără îndoială, fiind vorba de sport, a contat foarte mult capacitatea obiectivului Tamron de a apropia foarte mult subiecte aflate la relativă depărtare şi totodată viteza foarte mare de focalizare mi-a asigurat imagini clare chiar şi într-o sală luminată foarte slab, cum este Sala Transilvania din Sibiu. În ciuda a tot felul de neajunsuri legate de lumină, de găsirea cu greu a unui loc bun de fotografiat în preajma terenului sufocat de panouri publicitare şi de anumite mici neplăceri pe care le-am avut cu oamenii de ordine, care m-au confundat probabil cu vreun spectator turbulent certat cu legea, am reuşit să captez nişte imagini care îmi sunt foarte dragi şi pe care le puteţi vedea în galeria care urmează.

De multe ori lucrurile imperfecte şi greutăţile întâmpinate în decursul fotografierii te obligă să improvizezi, să vezi lucruri pe care altfel nu le-ai fi văzut din cauza comodităţii. O rază de soare pătrunsă prin acoperişul sălii, imposibilitatea de a fotografia din locurile clasice, răbdarea şi insistenţa de a aştepta până la finalul unui eveniment pot duce la imagini inedite, ieşite din comun, care eventual pot să şi placă celor care le privesc.

Cum entuziasmul legat de obiectivul Tamron 70-200 f/2.8 G2 nu putea să-mi treacă aşa repede doar cu fotografiile de la baschet, nu peste mult timp, am avut ocazia să-l testez şi la un alt sport pe care-l îndrăgesc, şi anume tenisul de câmp. Aşadar, am fotografiat turneul “Cupa Panalim“, organizat la Cisnădie de clubul cu acelaşi nume. Un articol despre acest turneu a apărut şi în publicaţia sibiană Turnul Sfatului, pentru cine doreşte să se informeze în detaliu despre rezultate, câştigători şi alte lucruri legate de competiţia în sine. Eu am fotografiat doar copiii pe care i-am antrenat şi eu cândva, deci mă simţeam interesat de subiectele fotografiate. Am rămas uimit încă o dată de viteza de focalizare, culorile, contrastul şi calitatea imaginii pe care o generează acest obiectiv. Nu am avut nicio problemă în a focaliza şi chiar mi s-a părut mai uşor decât la baschet să surprind jucătorii în acţiune, având şi mingea în cadru.

Bineînţeles, pentru a obţine rezultate bune cu Tamron 70-200 f/2.8 G2 la competiţii sportive, este foarte important ca şi aparatul foto să fie performant şi să aibă un sistem de autofocus foarte bun. Eu lucrez cu un Canon EOS 5D Mark III şi am o mulţime de opţiuni pentru a ajusta autofocalizarea obiectivelor. Uneori mi se par şi prea multe aceste reglaje care pot fi făcute, dar odată înţelese şi stăpânite pe deplin pot face diferenţa în situaţii dificile.

De fiecare dată când fotografiez sport, încerc să nu uit să surprind şi trăiri, pe lângă fazele din timpul meciurilor. Iar copiii sunt mereu foarte expresivi, nu ştiu încă să-şi gestioneze emoţiile foarte bine, aşa cum fac sportivii profesionişti. De aceea, observ adesea prin vizorul aparatului tot felul de emoţii necenzurate pe care doar încleştarea dintr-un meci al copiilor le poate genera, iar uneori reuşesc să şi imortalizez unele dintre ele.

Expresivitatea copiilor nu are limite şi nici nu-mi imaginam că una dintre elevele mele de la tenis, mă va invita la un spectacol de balet în care era protagonistă şi urma să interpreteze rolul unei pisicuţe albe foarte simpatice. Am rămas plăcut suprins de modul în care a dansat şi i-am făcut câteva fotografii din care am selectat două pentru acest articol. Una chiar din timpul spectacolului, iar a doua, un portret instantaneu de după reprezentaţie, atunci când deja se relaxase şi se pregătea să-şi comande nişte specialităţi delicioase la o terasă din centrul oraşului. Din nou, obiectivul nu m-a trădat şi evident s-a comportat excelent, dar oricât de bună ar fi tehnica mai e nevoie şi de puţin suflet, interes pentru subiect şi nu în ultimul rând de noroc, cum i-aş fi spus cândva, sau inspiraţie divină, cum tot mai des îmi vine să o numesc.

Şi pentru că am încheiat cu un portret şi cred că deja v-am plictisit să vă tot spun cât de bun este obiectivul Tamron 70-200 f/2.8 G2, deşi vă asigur că nu m-a plătit nimeni de la firma respectivă să-i fac reclamă, vreau să lansez un concurs cu premii. De fapt, cu un singur premiu. Vă provoc să ghiciţi care dintre fotografiile publicate în acest text, nu este realizată cu obiectivul Tamron. Pentru a putea participa trebuie să-mi scrieţi un comentariu pe blog, nu pe Facebook sau în altă parte. Sunt 10 fotografii în articol, doar una singură nu este făcută cu obiectivul despre care am scris, iar numărătoarea începe de sus în jos. Dacă vor exista mai mulţi care vor răspunde corect, voi efectua o tragere la sorţi pe data de 1 august 2018 şi voi anunţa câştigătorul. Premiul constă într-o şedinţă foto de portret. Desigur nu m-ar deranja ca în comentariu să-mi scrieţi şi alte lucruri, de bine sau de rău! Succes!

This entry was posted in Shooting and tagged , , , .

2 Comments

  1. Sarafie July 21, 2018 at 9:38 am #

    Prima poza

  2. iuliana July 21, 2018 at 10:40 am #

    Minunate!
    Aceste capodopere trebuie publicate intr-un volum.
    Felicitari☺

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*