Category Archives: Random

Aventuri la Marea Neagră

Dintre toate tipurile de fotografie pe care le-am abordat, și nu sunt deloc puține, astrofotografia a fost, și încă este, preferata mea. Din acest motiv, încerc ca măcar o dată pe an să-mi petrec o noapte sub cerul înstelat, în căutare de cadre cât mai expresive. Anul acesta, la invitația lui Dragoș Chirițescu, am călătorit tocmai până la Sulina, unde auzisem că bolta cerească se vede incredibil și că poluarea luminoasă nu prea există. Așadar, așteptările au fost mari. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și am întâmpinat o mulțime de probleme până am reușit să obțin o imagine care să mă mulțumească într-o oarecare măsură.

Am ajuns pe plaja din Sulina la puțin timp după apusul soarelui și am montat trepiedul și aparatul, când încă mai era lumină afară. Și pentru că mai aveam de așteptat până când Calea Lactee urma să fie vizibilă pe cerul nopții, mi-am zis că nu ar fi rău să încerc niște expuneri lungi în care marea să fie unul dintre elementele definitorii. Imediat mi-au atras atenția două bărcuțe de un roșu aprins, care contrastau puternic cu albastrul mării și, cu ajutorul unui filtru ND, am reușit să obțin o expunere de aproape 10 minute.

Continue reading »

Tagged , , , |

Norocul în fotografie

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu chiar nu am idee ce înseamnă norocul în viaţă sau în dragoste. Poate că îl am deja sau l-am avut şi nu am ştiut ce să fac cu el, cert este că mereu mi-a fost greu să-l identific şi să-l definesc într-un anume fel. Din fericire, nu acelaşi lucru îl pot spune despre norocul în fotografie. La acest tip de noroc mă pot considera un adevărat expert. Şi de aceea, în cele ce urmează, am să-mi expun teoriile “revoluţionare” legate de acest gen de noroc, vital oricărei persoane care îşi doreşte cu ardoare să devină un fotograf de succes.

Şi pentru că îmi este mai uşor să vă împărtăşesc din experienţa personală, decât să analizez norocul altora şi să risc o uşoară invidie, am să călătoresc în timp, mai exact în data de 13 iunie 2009, zi în care mă plimbam pe aleile parcului ce aparţine de Palatul Mogoşoaia şi eram în căutarea unui subiect fotografic demn de a fi imortalizat.

Continue reading »

Tagged , , , , |

Octombrie a venit

În urmă cu exact şase ani, într-o superbă duminică a începutului de primăvară, mă aflam pe locul din faţă al unei maşini, undeva aproape de centrul oraşului Cisnădie şi făceam o poza simplă şi total neinteresantă. Dar acea poză inspidă avea un atribut special. Urma să fie prima dintr-o serie de 182 de imagini pe care le-am capturat, zi de zi, vreme de aproape şase luni calendaristice. Maratonul meu fotografic urma să se încheie în prima zi a lui octombrie sau cel puţin aşa îmi imaginasem, pentru că era greu de crezut că voi putea duce la bun sfârşit ceea ce îmi propusesem. Pentru a-mi menţine motivaţia, trebuia să public în fiecare zi câte o fotografie pe contul meu de Facebook şi totodată să încerc să caut mereu subiecte noi. Lucru care s-a dovedit destul de complicat. Practic, ceea ce fotografiam în ziua respectivă, trebuia şi publicat până la miezul nopţii sau proiectul ar fi eşuat. Bineînţeles acestea erau condiţii autoimpuse, dar ţineam morţiş să nu-mi încalc promisiunile pe care mi le făcusem.

Lipsa de antrenament vizual şi-a spus la început cuvântul şi primele zile mi s-au părut de-a dreptul chinuitoare. Nu prea ştiam ce anume să fotografiez şi eram lipsit de inspiraţie. Abia după o săptămână am făcut prima imagine de care am fost mulţumit. Cum proiectul nu avea o temă clară, în fiecare zi mă gândeam la altceva şi alternam pozele făcute pe stradă cu cele făcute în interior şi luminate cu bliţuri.

Continue reading »

Tagged , , |