Acum mai bine de patru ani am fotografiat prima mea nuntă. La vremea respectivă nu mă gândeam prea serios să fotografiez astfel de evenimente şi mi se părea destul de complicat, mai ales că auzisem şi citisem tot felul de poveşti de la alţi fotografi despre cât de dificil este să surprinzi în imagini o nuntă. Desigur, acei fotografi aveau tot interesul să supraliciteze ceea ce făceau şi, în acelaşi timp, să-i descurajeze pe cei care s-ar fi gândit să înceapă şi ei o afacere asemanătoare. Eu nu ştiam însă, atunci, acest lucru. Aşadar, nu eram prea încrezător în şansele mele de reuşită şi nu intenţionam să fotografiez nunţi, chiar dacă acumulasem deja destulă experienţă în fotografia de eveniment, în decursul anului cultural 2007.

Dar lucrurile s-au schimbat foarte repede, pentru că bunul meu prieten Virgil se pregătea să fie naş la o nuntă şi m-a recomandat ca fotograf. Nu am putut refuza oferta şi, chiar dacă banii încasaţi mi-au ajuns doar pentru a cumpăra nişte carduri de memorie mai spaţioase, am zis că merită să accept această provocare. Mirii s-au dovedit a fi foarte prietenoşi, plini de voie bună şi de entuziasm. Şi lucrul cel mai important, au avut încredere în mine.

Am ales să facem şedinţa foto în centrul istoric al Sibiului, care la acea vreme era o locaţie inedită pentru fotografia de nuntă. Pe atunci, cele mai multe fotografii de acest gen se făceau în parcuri şi pe lângă fântâni arteziene.

Cristina şi Adi au vrut altceva şi atunci am zis că n-ar fi rău să aleg un decor urban de inspiraţie medievală. Am avut şi noroc cu o vreme excelentă, chiar dacă sfârşitul de ianuarie este de obicei foarte friguros. Aşa cum deja am mai spus, Adi şi Cristina au fost foarte relaxaţi şi chiar mă gândeam că seamănă mai degrabă cu nişte personaje de film, decât cu nişte miri emoţionaţi în ziua nunţii lor. Probabil eu am fost mult mai apăsat de importanţa evenimentului, dar pe măsură ce fotografiile apăreau pe ecranul LCD al aparatului foto, emoţiile şi îndoielile pe care le mai aveam, au dispărut una câte una.

A doua zi după nuntă, am început selecţia şi prelucrarea fotografiilor. Nu a fost o sarcina uşoară nici aceasta, dar am beneficiat din nou de ajutorul lui Virgil, care şi-a pus la dispoziţie computerul performant pentru ca lucrurile să meargă mult mai repede decât în mod normal. După câteva zile, fotografiile erau tipărite şi aranjate frumos într-un album care a impresionat plăcut multă lume.

După această nuntă, am fost căutat de multe alte persoane cărora le-au plăcut aceste fotografii şi atunci mi-am dat seama că merită să mai fotografiez la un astfel de eveniment atât de important din viaţa cuplurilor de îndrăgostiţi.