Din când în când, indiferent de domeniul în care ne desfăşurăm activitatea, cred că nu ne-ar strica să ne facem timp şi pentru puţin amuzament. Dacă viaţa devine prea serioasă, tindem să uităm de bucuriile pe care ni le pot provoca lucrurile simple. În cazul meu însă, aceste lucruri simple tind să devină oarecum complicate şi periculoase.
În urmă cu câţiva ani, pe când fotografii din Sibiu se întâlneau în fiecare marţi seară să discute despre problemele breslei şi să-şi comenteze unul altuia pozele făcute în săptămâna precedentă, am participat şi eu la una dintre temele de concurs propuse cu ocazia acestor întâlniri. Se intitula “Turnul Sfatului – Abordări creative” şi chiar eu insistasem pentru ea. Mă săturasem să văd turnul fotografiat din toate unghiurile şi în toate felurile posibile, şi i-am provocat pe fotografii sibieni la întrecere. Eram curios dacă vreunul dintre ei va putea inventa ceva deosebit, nemaivăzut.
Bineînţeles că trebuia să realizez şi eu o fotografie pe această temă şi, chiar dacă eu propusesem subiectul, habar nu aveam ce să fac. Noroc cu bunul meu prieten Daniel Teompa, care s-a oferit să joace rolul criminalului misterios şi astfel am imaginat o scenă în care un fotograf încearcă să surprindă o imagine cu Turnul Sfatului, în timp ce pericolul pândeşte asupra sa. Fotografia a fost relativ uşor de realizat şi în aproximativ 10 minute, am reuşit să stabilim poziţia exactă în care trebuia să se afle sursa de lumină, în aşa fel încât umbra asasinului să fie proiectată exact acolo unde ne doream. Daniel a stat ca o stană de piatră în momentul declanşării pentru că o cât de mică mişcare ar fi schimbat complet poziţia umbrei. Din păcate, fotografia n-a fost deloc bine primită de comunitatea fotografilor sibieni. Probabil a fost ceva prea şocant pentru ei la vremea respectivă sau poate au considerat că întrecerea noastră trebuia să fie seriosă, cu subiecte sociale sau cu subiecte abordate în stilul saloanelor de artă fotografică. Nu am de unde să ştiu exact ce au gândit ei. Totuşi, graţie acestei fotografii, am obţinut anul trecut, două bilete la concertul de la Sibiu al lui Tudor Gheorghe, câştigând un concurs organizat de portalul de ştiri Ora de Sibiu.
La sfârşitul anului trecut, după un an plin pentru mine din punct de vedere fotografic, simţeam nevoia de o nouă fotografie amuzantă. De data aceasta, am fost şi impulsionat de asistentul meu Gabi, care dorea cu orice preţ să apară în postură de criminal psihopat într-o fotografie. Aşa că n-am avut de ales şi i-am făcut pe plac.
Model a fost Daniela, una dintre colegele lui Gabi, iar Bogdan a fost şi el prezent pentru a asigura anumite lucruri legate de partea tehnică. Am folosit în total 3 blitzuri pentru a ilumina întreaga scenă. Unul pentru a proiecta umbra lui Gabi pe perete şi pentru a obţine culoarea roşie, şi alte două pentru a pune în evidenţă cât mai bine faţa modelului. Spre amuzamentul tuturor, am adus un laptop la locul faptei şi pe măsură ce fotografiam, pozele se afişau una câte una în timp real pe ecranul computerului.Intenţionez ca pe viitor să mai fac astfel de fotografii distractive, pentru că dacă pasiunea şi voia bună dispar dintr-un domeniu creativ, atunci cu siguranţă nici lucrările comerciale nu vor mai avea acelaşi succes. Şi, în plus, aceste gen de fotografii relaxante şi amuzante sunt o bună ocazie de a testa noi tehnici şi noi scheme de iluminare, care pot fi apoi folosite şi la alte proiecte mai importante.