Am stat vreo două luni să mă gândesc ce aş putea scrie despre nunta Ioanei. Am selectat de mult fotografiile, le-am prelucrat, am avut foarte mult timp să le analizez în cele mai mici detalii, dar mereu când am încercat să aştern pe hârtia virtuală câteva cuvinte, m-am blocat de parcă orice aş fi avut de spus ar fi fost de prisos. Nu ştiu pentru alţii cum e, dar pentru mine e dificil să povestesc pe blog despre prieteni apropiaţi, aşa cum îi consider pe Ioana şi Ionuţ, şi mai ales despre momentele importante din viaţa lor. O cunosc pe Ioana din anul întâi de facultate şi la nunta ei am participat în calitate de invitat, nu de fotograf oficial. Totuşi, nu am putut rezista tentaţiei de a-mi lua aparatul cu mine tocmai până la Cehu Silvaniei, şi de a face câteva fotografii de nuntă. Spre deosebire de nunţile unde am fost fotograful principal, la nunta Ioanei am avut cu totul alte sarcini legate de obiceiurile locului, iar fotografiile le-am făcut doar din pasiune şi din dorinţa de a le oferi mirilor ceva în plus faţă de tradiţionalul cadou.

Chiar dacă pe Ionuţ nu avusesem ocazia să-l cunosc până atunci, mi-a lăsat o impresie foarte bună şi imediat m-am gândit că va arăta bine în fotografii alături de mireasa lui. Iar când l-am văzut îmbrăcat elegant în costumul de mire, mi-am dat seama că nu mă înşelasem. Am rămas profund impresionat şi de legătura afectivă deosebită dintre Ioana şi mama ei. S-au îmbrăţişat, au plâns împreună de bucurie, iar în timpul ceremoniei religioase, în vreme ce alţi invitaţi doar ascultau cele spuse de preot, am observat cum mama Ioanei şi mama lui Ionuţ se rugau pentru copiii lor.

Întreaga cununie religioasă a fost deosebit de emoţionantă, iar corul de copii al bisericii ortodoxe din Cehu Silvaniei, aflat undeva la balcon, a cântat în cinstea mirilor şi a impresionat întreaga asistenţă, dar mai ales pe cei mai tineri dintre nuntaşi. Pot spune că am asistat la una dintre cele mai frumoase cununii religioase pe care le-am văzut vreodată, plină de emoţie, de trăiri speciale şi de o atmosferă de pace şi încredere pe care au ştiut să o transmită foarte bine cei doi preoţi care au oficiat ceremonia. Mi-ar plăcea să asist mai des la astfel de slujbe de cununie şi să nu mai am aceeaşi senzaţie pe care am trăit-o în alte locuri unde mi se părea că totul se desfăşoară pe “bandă rulantă”. Ioana şi Ionuţ au fost norocoşi să aibă parte de o cununie religioasă atât de frumoasă.

Imediat după ce mirii au ieşit fericiţi din biserică, întreg alaiul s-a urcat în maşini şi am pornit spre restaurantul hotelului Transilvania din Zalău, acolo urma să aibă loc petrecerea. Am aşteptat timp de o oră ca fotograful oficial să realizeze şedinţa foto cu Ioana şi Ionuţ, iar apoi am dansat, am mâncat şi ne-am bucurat din plin de atmosfera de voie bună de la petrecere. Bineînţeles că dansul mirilor a fost unul dintre momentele cheie ale acestei etape a nunţii şi nu am ratat ocazia de a-l fotografia.

Totul a continuat în aceeaşi notă de sărbătoare până târziu în noapte şi am considerat că nu are rost să fac multe fotografii la petrecere, mai ales că fotograful oficial a fost mereu pe fază şi n-a ratat niciun moment. Aşa că, am profitat şi eu din plin de ocazie şi m-am distrat cât de bine am putut alături de ceilalţi invitaţi, lucru pe care nu îl fac la nunţile unde sunt plătit şi unde am alt gen de responsabilităţi. Momentul apariţiei tortului m-a convins totuşi să ridic pentru ultima oară în acea seară aparatul la ochi şi să surprind atmosfera unică din acele clipe de maxim entuziasm.

Acestea fiind zise, se pare că am ajuns la finalul povestirii mele despre nunta Ioanei şi a lui Ionuţ. Le doresc multă fericire şi sper să rămână mereu la fel de îndrăgostiţi cum i-am văzut la nuntă. Şi pentru că în sfârşit am reuşit să scriu acest articol, vă fac şi eu cu ochiul şmechereşte, aşa cum am învăţat din fotografia de mai sus de la Ioana şi de la naşa ei, şi promit să scriu mai des pe blog de acum încolo.