Amintiri de la Astrofoto 2012

Toamna trecută, între 25 şi 29 octombrie, am participat în premieră la Astrofoto 2012, singurul concurs din ţară şi din Europa adresat tinerilor pasionaţi de astronomie şi de astrofotografie. Am înscris câteva imagini, la două secţiuni din totalul de patru ale concursului şi, spre surprinderea mea, am reuşit să obţin o menţiune la categoria “Fotografie atmosferică”. Imaginea cu care am impresionat juriul, am realizat-o în 2009 şi are o poveste interesantă despre care am mai scris, aşa că nu o să insist asupra ei.

Iniţial nu am luat în calcul posibilitatea de a călători la Târgovişte pentru a lua parte la toate activităţile care s-au desfăşurat cu prilejul concursului, dar am fost repede convins de organizatori că ar fi bine ca participarea mea să nu se rezume la câteva fotografii trimise prin e-mail. Iar când am auzit că voi beneficia de masă şi cazare gratuite, n-am mai stat pe gânduri şi mi-am rezervat bilet la autocar.

Drumul n-a fost foarte dificil şi odată ajuns în capitala istorică a Ţării Româneşti, am fost îndrumat spre una dintre pensiunile unde urmau să fie cazaţi participanţii la eveniment. Acolo l-am cunoscut pe Alexandru Pavel de la Asociaţia FotoArtis, cel care mi-a fost coleg de cameră pentru câteva zile şi cu care am discutat despre fotografie, aparate foto, obiective, proiecte şi câte şi mai câte. A doua zi urma să aibă loc festivitatea de premiere, dar în prima seară petrecută la Târgovişte am avut deja ocazia să-i cunosc personal pe organizatori şi pe mulţi dintre participanţi. Tot atunci am văzut că alte două fotografii realizate de mine erau deja tipărite şi gata să fie expuse la categoria “Fotografie artistică”.

Festivitatea de premiere de la Astrofoto 2012 a fost foarte bine organizată şi plină de suspans pentru că nimeni nu ştia rezultatele, în afară de membrii juriului. E adevărat că participanţii specialişti în astrofotografie şi laureaţi la ediţiile anterioare bănuiau că lucrările lor nu au cum să nu se claseze pe primele locuri, dar chiar şi aşa toată lumea spera la un premiu cât mai important. Adevărul e că am văzut multe fotografii impresionante, în special la categoria “Fotografie tehnică”, pentru realizarea cărora sunt necesare echipamente speciale şi nu tocmai iefine. Totodată e nevoie de multă răbdare, tehnici avansate de prelucrare în programe specializate şi pasiune pentru acest domeniu. Dar indiferent de rezultatele finale ale concursului, bucuria cea mai mare pe care au trăit-o mulţi dintre cei prezenţi a fost să-şi vadă expuse lucrările în incinta Muzeului de Istorie din Târgovişte. Chiar dacă îmi mai văzusem fotografiile tipărite şi înainte de această expoziţie, pentru mine a fost o mare onoare să le admir acolo printre atâtea alte imagini de excepţie.

Dar expoziţia şi concursul nu au fost singurele atracţii din programul Astrofoto 2012. Foarte interesant mi s-a părut şi cursul de astrofotografie pe care l-a predat Alex Conu tuturor celor care au participat la eveniment. Deşi cunoşteam deja destul de multe din informaţiile prezentate la acest curs, a fost un bun prilej de a afla lucruri noi despre astrofotografie şi de a aprofunda anumite tehnici. Şi excursia participanţilor la Curtea Domnească a fost plăcută, mai ales că nu avusesem ocazia până atunci să vizitez Turnul Chindiei şi nici să văd panorama oraşului. Am făcut şi de acolo fotografii, dar mi-am dat imediat seama că orice turist le-a făcut deja înaintea mea, aşa că le voi păstra pentru mine şi nu le voi face publice. În schimb, în dimineaţa dinaintea festivităţii de premiere, am surprins o imagine în Parcul Chindia, care mi-a confirmat că toamna anului 2012 a fost într-adevăr frumoasă şi generoasă în oportunităţi fotografice.

Şi pentru că orice premiu, pe lângă diplomă şi felicitări, e bine să conţină şi o parte materială, recompensa mea pentru menţiunea obţinută a constat într-un cupon de reducere la Telescop-Expert SRL, de unde mi-am achiziţionat un laser verde cu lanternă roşie, special conceput pentru utilizarea în astrofotografie. Lanterna roşie am şi folosit-o ca sursă de lumină pentru ultima fotografie pe care am făcut-o în 2012.

Aşadar, experienţa Astrofoto 2012 a fost una foarte plăcută pentru mine. Am cunoscut oameni interesanţi, pasionaţi de astre şi de fotografie, iar dacă în 2014 va exista şi o a 8-a ediţie a concursului, voi participa cu certitudine.

This entry was posted in Events and tagged , , , .

2 Comments

  1. Alexandru Pavel January 9, 2013 at 11:02 am #

    Mi-a facut mare placere sa ne intalnim, sper sa te “vizitez” la Sibiu anul asta. Iti doresc un an nou plin de realizari si bucurii !

    Alexandru Pavel

    • Adrian Bugariu January 9, 2013 at 2:21 pm #

      Multumesc, Alex. Te astept pe la Sibiu. Iti doresc si tie un an 2013 cat se poate de bun!

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*