În urmă cu trei ani, mă plimbam pe străzile marelui oraş în căutare de fotografii perfecte. Lucram intens la proiectul meu “Octombrie a venit” şi chiar dacă declarasem oficial că nu am niciun fel de pretenţie artistică, în sinea mea îmi doream să realizez ceva extraordinar, ceva cu adevărat memorabil. Timp de şase luni, am colindat Sibiul în lung şi în lat, mi-am purtat paşii pe fiecare mare bulevard sau prin locuri mai puţin cunoscute cu scopul de a surprinde ceva din esenţa şi din farmecul inconfundabil al oraşului. Pe măsură ce zilele treceau îmi dădeam tot mai mult seama că lucrurile cu adevărat frumoase sunt tot mai rare şi mai greu de observat. Şi cu cât erau mai rare şi mai frumoase, cu atât mi se păreau mai dificil de fotografiat.
Începusem să-mi fac tot felul de gânduri şi nu mai eram sigur de nimic. Mi se părea că toate minunăţiile oraşului se epuizaseră şi reveneam obsesiv în tot felul de locuri pe unde mai trecusem şi în zilele precedente, în speranţa de a găsi ceva nou. Ceva special. Aşa am descoperit într-una din zile, Kleines Cafe.
La început nu m-am încumetat să-i trec pragul. Nu eram şi nu sunt un amator de cafea şi de băuturi, iar la vremea respectivă chiar mi se părea că lumea îşi cam pierde timpul prin astfel de locuri. Dar cum lumina de apus era adeseori magică pe strada micuţei cafenele, ajunsesem să trec pe acolo aproape în fiecare zi. Uneori fotografiam, alteori nu. Dar oricum simţeam că locul respectiv are un potenţial nebănuit pentru a obţine o fotografie reuşită.
Au trecut ore, zile, săptămâni. A venit şi luna octombrie. Am terminat cu bine şi maratonul meu fotografic de 182 zile. Nu s-a întâmplat nimic deosebit atunci, dar după un an de la debutul proiectului am fost invitat tocmai în Kleines Cafe să ţin o prelegere şi să-mi prezint fotografiile. Cu această ocazie am constatat că mai surprinsesem câteva imagini pe frumoasa străduţă, pe care aproape că le uitasem. Plăcut impresionat de atmosfera liniştită pe care am găsit-o atunci în Kleines Cafe, am început să o vizitez tot mai des împreună cu prietenii. Când ne săturam de fumul din baruri şi pub-uri, de zarvă, de lume multă, micuţa cafenea era pentru noi locul ideal de a sta de vorbă în tihnă. Uneori mai spuneam şi glume, ne făceam planuri de viitor, puneam la cale o excursie fotografică sau vreo poză trăznită. Şi de fiecare dată când ne hotăram să-i trecem pragul, în Kleines Cafe eram mereu întâmpinaţi cu ospitalitate, căldură şi zâmbete care ne înseninau chiar şi zilele cele mai mohorâte. Şi tocmai într-o zi întunecată şi ploioasă am realizat prima mea şedinţă foto având ca locaţie Kleines Cafe. Vremea de afară putea să ne strice planurile şi era cât pe ce ca lucrurile sa nu meargă deloc bine. Am întâmpinat o mulţime de probleme tehnice şi chiar nu vroiam să-i dezamăgesc pe toţi cei implicaţi în proiect. Dar, ca prin minune, energiile pozitive ale tuturor celor prezenţi au făcut în aşa fel încât sesiunea foto să fie un succes. Am reuşit să aducem lumină în micuţa cafenea şi chiar am surprins un zâmbet autentic pe chipul Silvanei, fotomodelul nostru, care până atunci pozase foarte serioasă, conform indicaţiilor mele greşite. Din fericire, mereu sunt ajutat de prieteni să obţin fotografii speciale pe care de unul singur n-aş fi fost în stare să le fac. Aşadar, cam acestea ar fi poveştile pe care vi le pot spune despre Kleines Cafe, despre Piaţa Huet şi despre împrejurimi. Desigur, mai sunt multe altele, dar pe acelea vă las să le descoperiţi singuri şi poate să le scrieţi chiar voi. De aceea am să mă opresc curând din povestit, nu înainte de a vă mai arăta două fotografii specifice atmosferei romantice din Piaţa Huet. Iar la final nu pot să vă spun decât că, din fericire, Kleines Cafe nu este un loc despre care să se vorbească la timpul trecut şi despre care să se depene amintiri, aşa cum am făcut-o eu în rândurile scrise mai sus. Micuţa cafenea se află chiar acolo în Piaţa Huet, nr.3 şi îi aşteaptă în continuare pe toţi cei care doresc să experimenteze măcar puţin din farmecul deosebit al acestui loc.
One Comment
Fotografiile tale, Adrian mă îndeamnă și mai mult să mă gândesc serios la o vizită, la o vacanță, la o reîntâlnire cu Sibiul nostru drag, al tuturor drag, pentru că cine l-a cunoscut, cine a avut ochi să îl vadă nu îl poate uita.
Tu redai exact ceea ce eu doar în cuvinte aș putea, poate, poate…să spun cum și ce este Sibiul pentru mine.
Mulțumesc pentru că mi-ai reamintit și ai adăugat la farmecul știut unul autentic, al sensibilității și talentului tău.
Grozav! Fain, fain!