Ajunsesem să fotografiez din ce în ce mai rar. Hoții de timp își făcuseră bine meseria și mi-l furaseră aproape pe tot. De obicei, când mai exista o fârâmă de timp și pentru mine, mă simțeam prea extenuat pentru a mai avea idei și pentru a găsi dispoziția necesară de a căuta subiecte și de a le fotografia într-un mod cât mai creativ. Așa au trecut multe zile care păreau a fi desprinse din filmul “Ziua Cârtiței”, dar fără să beneficiez și eu de posibilitatea de a mai schimba ceva sau măcar de a face în așa fel încât să devin o persoană mai bună. Și aveam senzația că această stare de fapt avea să dureze pentru totdeauna.

Până la urmă, mi-am dat seama că singura soluție pentru a ieși din această situație e să fac un efort și să fotografiez ce-mi place. Și într-o seară cu un cer superb, pe când stăteam la o terasă cu câțiva prieteni, am hotărât că e timpul să nu mai joc rolul personajului principal din filmul amintit mai sus și să mă pun pe treabă.

E bine de știut că la prima fotografie nici măcar nu aveam aparatul la mine, așa că l-am împrumutat de la un prieten, care m-a mai ajutat și cu alte ocazii. Apoi, totul a început să vină de la sine. Dintr-o dată mă gândeam doar la fotografii nocturne cu stele, cu galaxii, cu meteori. Prea multă vreme așteptasem, și mult prea multe lucruri, mai mult sau mai puțin reale, mă împiedicaseră să realizez acest tip de imagini. Așadar, cu prima ocazie care s-a ivit, înfruntând oboseala și starea de sănătate nu tocmai grozavă, am poposit pe un câmp în apropiere de Sibiu, pentru a fotografia un peisaj cu dâre de stele.

Un alt prieten a fost atât de amabil încât, deși era obosit după ore întregi de fotografiat un festival de muzica clasică, iar ora era extrem de înaintată, m-a însoțit la fața locului și pe deasupra mi-a și împrumutat un obiectiv excelent fără de care nu aș fi putut realiza fotografia. Condițiile atmosferice nu au fost ideale, dar mai presus de toate am rămas cu o frumoasă amintire. Am povestit, am râs, am făcut glume și ne-am bucurat de un peisaj pe care nu mulți îl pot vedea din mijlocul orașului. Foarte încântat de fotografiile obținute, începeam să văd subiecte interesante peste tot și până și o biată mămăruță rătăcită mi se părea un bun pretext pentru a scoate aparatul foto din geantă.

Încărcat deja cu multă energie pozitivă era evident că nu aveam cum să ratez Perseidele. Anul acesta, fenomenul astronomic a fost intens mediatizat și mulți au crezut că “ploaia de stele” va fi asemenea unui foc de artificii. În realitate, chiar și în perioada de maximă activitate a curentului de meteori, e nevoie de răbdare și de puțin noroc pentru a vedea pe cer bolizi strălucitori. Chiar dacă am fost pe drumul care duce la Păltiniș, poluarea luminoasă ne-a pus destule probleme și cu toate că am văzut cu ochiul liber câțiva meteori, fotografierea lor s-a dovedit a fi destul de dificilă. Unele lucrări la drum, realizate pe timpul nopții, au încurcat și mai mult lucrurile, astfel încât eu am reușit să obțin doar o fotografie mai reușită cu Calea Lactee și, din păcate, nicio stea căzătoare.

Dar șansa mi-a surâs peste câteva zile, când am pornit într-o nouă aventură nocturnă, de data aceasta într-un loc pe care îl cunoșteam deja destul de bine. Am avut parte de cer senin, poluare luminoasă relativ puțină și prieteni dragi alături de mine. De indată ce s-a lăsat întunericul, am montat aparatul pe trepied și l-am îndreptat spre o zonă de cer unde credeam eu că sunt șanse să apară meteori. Am efectuat reglajele de rigoare, astfel încât expunerea să fie adecvată situației, după care am declanșat în rafală, fotografie după fotografie, timp de 2 ore. Fiecare expunere a avut 20 de secunde, astfel încât stelele să nu apară mișcate. Inițial mă gândisem să combin toate aceste expuneri într-o singură imagine cu dâre de stele, dar am considerat că fotografia în care am surprins un meteor e mai reușită decât cea pe care mi-o imaginasem inițial. Și chiar dacă poluarea luminoasă nu e de dorit, în acest caz farurile unei mașini, care a trecut prin apropiere, au contribuit la iluminarea creativă a unei zone din fotografie.

Acestea fiind spuse, am ajuns și la finalul poveștilor despre cerul de noapte și frumusețea lui inegalabilă, dar mai am și alte lucruri de împărtășit cu voi în articolele viitoare, pentru că odată ce scânteia pasiunii pentru fotografie s-a reaprins am participat la tot felul de evenimente, unde am surprins niște instantanee ce așteaptă încă să fie descoperite.