Cel mai bun aparat de fotografiat

În ultimul deceniu, odată cu progresele incredibile ale tehnologiei în domeniul senzorilor digitali de imagine, fotografia a cunoscut o imensă popularizare şi tot mai multă lume deţine astăzi un aparat de fotografiat. Zilnic, milioane de fotografii sunt înregistrate şi apoi publicate pe Internet, pe reţelele de socializare sau păstrate în uriaşe arhive digitale găzduite online. Dacă în urmă cu doar zece ani, fotografia încă mai era oarecum inaccesibilă omului obişnuit, din cauza costurilor mari, astăzi aproape oricine îşi poate permite să achiziţioneze un aparat de fotografiat performant. Iar ofertele în acest domeniu sunt nenumărate. Există o mulţime de firme, majoritatea cu sediul în Japonia, care comercializează aparate DSLR, “mirrorless”, “medium format” şi obiective dintre cele mai diverse. În aceste condiţii, alegerea unui aparat este tot mai dificilă şi nu de puţine ori am fost întrebat, de către diverse persoane cunoscute, ce anume ar trebui să-şi cumpere şi care aparat de fotografiat este cel mai performant.

De fiecare dată am încercat, atât cât am putut, să-i îndrum pe cei care mi-au cerut ajutorul, dar pe zi ce trece îmi dau seama că este aproape imposibil să stau să studiez în detaliu specificaţiile tehnice ale tuturor modelelor de aparate, care sunt lansate pe piaţă într-un ritm ameţitor. Deja de ceva timp, nu mai sunt atât de interesant de perfecţiunea tehnică a fotografiei, pentru că de multe ori am văzut imagini ireproşabile din punct de vedere al expunerii, încadrării, contrastului, dar care pur şi simplu, cel puţin în opinia mea, nu transmiteau nimic.

Aşadar, răspunsul meu pentru cei care mă întreabă care aparat de fotografiat este cel mai bun sună în felul următor: “Cel mai bun aparat este acela pe care îl ai la tine!”

Dacă nu eşti profesionist şi imaginile tale nu sunt condiţionate de anumite îngrădiri tehnice pe care un anume client le-ar putea cere pentru diverse scopuri comerciale, atunci chiar şi aparatele foto încorporate telefonului mobil sunt mai mult decât suficiente. Calitatea lor este deosebită şi dacă sunt folosite într-un mod creativ şi plin de imaginaţie, pot duce la rezultate foarte bune. Până la urmă, nu trebuie să uităm că în spatele oricărei unelte, iar aparatul de fotografiat este o astfel de unealtă, se află un om care gândeşte şi care face fotografia. Chiar dacă am ajuns să fim obsedaţi de tehnologie şi să avem impresia că un aparat performant ne va transforma peste noapte într-un fotograf bun, cu siguranţă ne înşelăm. Aşadar, cred că ar fi o idee bună să spunem stop achiziţiei necontrolate de echipament fotografic şi să ne concentrăm mai mult pe ce anume putem face cu ceea ce avem deja la dispoziţia noastră.

În ceea ce mă priveşte, de mai bine de trei ani, fotografiez destul de frecvent şi cu telefonul mobil. Chiar dacă aparatul foto al telefonului nu se poate compara din punct de vedere tehnic cu un DSLR de top, totuşi are şi unele avantaje deloc de neglijat. Iar cel mai mare avantaj mi se pare a fi portabilitatea. Uneori nu poţi lua cu tine peste tot un aparat voluminos sau poate circumstanţele sunt de aşa natură încât preocuparea ta principală în acel moment nu este fotografia. De multe ori, în excursii sau în concedii, fotografii pasionaţi nu îşi dau seama că din cauza iubirii excesive pentru aparate şi obiective, îi neglijează pe cei dragi. Preocuparea exagerată pentru echipamentul fotografic este la fel de dăunătoare relaţiilor interumane, tot aşa cum este şi petrecerea nesfârşită a timpului pe reţelele de socializare. Aşadar, telefonul mobil se poate dovedi o alternativă viabilă kilogramelor de echipament fotografic şi, din când în când, momente de o frumuseţe neobişnuită pot fi imortalizate relaxat, fără presiunea gestionării unui aparat masiv.

Cu excepţia unor genuri de fotografie specializate, cum ar fi fotografia sportivă sau astrofotografia, unde este mai dificil de lucrat în absenţa unor echipamente mai performante, în aproape orice condiţii putem folosi cu succes telefonul mobil. Nici rezoluţia imaginii nu mai reprezintă o problemă, deoarece există pe piaţă telefoane ale căror aparate foto au un număr dublu de megapixeli faţă de un DSLR de acum 10 ani. În concluzie, chiar şi tipărirea imaginilor la dimensiuni mari se poate face fără dificultate şi la o calitate excelentă. Spre surprinderea mea, am reuşit să fac fotografii cu aparatul telefonului chiar şi în condiţii extreme, la temperaturi de -20 de grade Celsius, fapt ce demonstrează încă o dată imensul progres al tehnologiei în domeniu.

Aşadar, nu cred că lipsa unui aparat de fotografiat scump, masiv şi foarte performant, mai poate reprezenta o scuză pentru nimeni când vine vorba de a realiza imagini de bună calitate. Până la urmă, aşa cum spuneam, omul face fotografia, iar camera foto este doar o unealtă, care, spre fericirea noastră, a devenit tot mai performantă odată cu progresul tehnologic. În opinia mea, singurul element care ne limitează este lipsa noastră de creativitate, de imaginaţie, de cultură vizuală, în niciun caz slaba calitate a aparatelor. Când vom reuşi să ne educăm suficient de mult încât să surprindem fotografii care contează cu adevărat şi vom renunţa la a trata pozele cu superficialitate, atunci rezultatele noastre vor fi pe măsură şi vom realiza că aparatul cel mai bun se află acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin: în interiorul nostru intelectual şi spiritual.

This entry was posted in Random and tagged , , .

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*