Era o zi senină și friguroasă de ianuarie, iar eu mă chinuiam, de peste o lună, cu o viroză respiratorie pe care nu o tratasem corespunzător încă de la apariția primelor simptome. Simțeam permanent o apăsare nedefinită asupra întregii mele ființe și, în plus, orice sursă de lumină, spre care aș fi cutezat să-mi îndrept privirea, se transforma instantaneu într-un element de profund disconfort. Iar atunci când îmi odihneam ochii, pentru câteva secunde aveam senzația că milioane de lumini multicolore dănțuiau în fața mea frenetic. Având în vedere starea în care mă aflam, niciodată nu m-aș fi gândit că tocmai în acea zi, urma să-mi fie dat să văd cel mai frumos apus de soare de pe Strada Cetății din Sibiu și că voi mai avea și norocul să-l fotografiez.

După o vizită la medicul de familie și încă una la farmacie, mă îndreptam agale spre casă cu gândul că urma să îmi petrec întreaga zi printre medicamente și ceaiuri, dar atunci s-a întâmplat ceva cu totul și cu totul neașteptat.

Am primit un telefon de la bunul meu prieten Ovidiu Matiu, de altfel un foarte talentat fotojurnalist sibian, cu propunerea de a imortaliza împreună atmosfera de iarnă care se instalase pe străzile orașului, mai ales că era prima zi senină după o săptămână cețoasă și întunecată. Chiar dacă nu eram tocmai în cea mai bună stare de sănătate, am acceptat propunerea și pe măsură ce colindam amândoi străzile, eram din ce în ce mai inspirați de lumina blândă a după-amiezii care se revărsa peste casele vechi din centrul istoric al orașului. De câteva ori era să depunem armele în fața frigului pătrunzător și să pornim spre locuințele noastre mai devreme de cât ar fi fost necesar pentru obținerea unei fotografii bune, dar în cele din urmă ne-am învins toate comoditățile și am fost martorii unei lumini cu adevărat speciale.

Lumina aurie a sfârșitului zilei mi-a fost un aliat de nădejde și cu alte ocazii, iar un exemplu concludent este ședința foto pe care am organizat-o în toamna anului trecut, împreună cu un alt foarte bun prieten, Dragoș Chirițescu, care avea nevoie de niște fotografii deosebite pentru a pune în vânzare o mașină Dacia Logan. Desigur că le-ar fi putut face și el, chiar și cu un telefon mobil, fără să țină cont de lumină și de atmosfera fotografiilor, dar a preferat să rămână cu o amintire frumoasă în legătură cu automobilul de care urma să se despartă. Cu o pasiune dusă până la extrem pentru tot ce înseamnă lumea automobilistică, Dragoș a acceptat să devină și el model pentru câteva minute și astfel caldele raze de soare ale apusului au contribuit la realizarea unei imagini în contralumină, dar și a unui portret în lumină directă.

Nu întotdeauna însă lumina naturală este cea mai bună alegere pentru un anume tip de imagini. De multă vreme, le promisesem Mariei și Teodorei că urma să le fac o fotografie specială care să ilustreze pasiunea lor pentru tenisul de câmp, dar mereu ocupați cu antrenamentele, am tot amânat acest moment. Până într-o zi în care ne-am făcut curaj și am amenajat un studio improvizat la sediul unei firme, care ne-a permis timp de mai multe ore să punem cap la cap toate piesele unui puzzle extrem de complex care a dus, în final, la realizarea fotografiei. Ajutat de neobositul Ovidiu Matiu, am montat două lumini de tip bliț, atent direcționate spre cele două tinere jucătoare de tenis, în așa fel încât fundalul să râmână negru. Am eliminat apoi orice urmă de lumină continuă din cadru, cu excepția unor brățări luminoase lipite pe ramele celor două rachete de tenis, și timp de 15 secunde am combinat, într-o singură imagine, lumina blițurilor cu lumina produsă de brățări și de mișcarile specifice sportului alb.

De cele mai multe ori, însă, atât pe terenul de tenis cât și atunci când faci fotografii, ești singur. Doar tu și gândurile tale. Nu are cine să lovească mingea în locul tău, tot așa cum nimeni nu poate să compună cadrul, să observe lumina și să apese butonul declanșator, în afară de tine. Oricât de mulți prieteni ai avea și indiferent de cât de pricepuți ar fi ei, totul se rezumă la felul în care vezi tu lumea și la imaginația pe care o ai în tentativa ta de a fi un fotograf creator. Uneori imaginile pe care le faci nu vor fi înțelese de public, unora li se vor părea fotografii sience-fiction, alții le vor respinge din start, altora le vor plăcea, iar o altă categorie va decreta că nu sunt utile și că nu vor putea fi folosite într-o campanie de marketing. Oricum ar sta lucrurile pentru tine, ești un om norocos dacă încă mai știi să te bucuri de un apus de soare, de un nor sau de o picătură de ploaie. Sau poate chiar de o fotografie fără înțeles.