Cometa Neowise a fost, fără îndoială, cea mai frumoasă cometă vizibilă de pe Pământ, de la celebra cometă Hale-Bopp, care a făcut spectacol pe cerul nopții anului 1997. Atunci aveam 16 ani, eram încă în liceu și nu știam nimic despre astronomie. Nu mă preocupau deloc cometele, eclipsele sau alte fenomene cerești. Nici fotografia nu îmi plăcea absolut deloc, pentru că îmi formasem greșita impresie că în afară de a sta în poziție de drepți în fața unui fotograf care te mai și orbește cu luminile lui, nu mai există nimic interesant legat de aceasta. Douăzeci și trei de ani mai târziu, pe data de 11 iulie 2020, la ora 4 dimineața, mă aflam pe un câmp în apropiere de Sibiu, împreună cu bunul meu prieten Ovidiu Matiu, și fotografiam o cometă. Și nu o cometă oarecare, ci una vizibilă cu ochiul liber și pe deasupra și deosebit de fotogenică.

După mai multe tentative, în care fie norii de pe cer, fie alte probleme pe care le aveam de rezolvat pe timpul zilei nu ne-au permis să o fotografiem, norocul ne-a surâs într-o senină sâmbătă dimineață de iulie. Am pornit spre locul stabilit, un câmp în apropiere de Daia, în jurul orei două noaptea și spre surprinderea mea, am identificat cometa cu ochiul liber destul de ușor.

Nu mă așteptam să fie atât de strălucitoare și să o pot zări atât de repede, mai ales că luna își revărsa razele deasupra peisajului rural, iar poluarea luminoasă era și ea prezentă într-o oarecare măsură. Încântați de primele imagini realizate, care se succedau pe micile ecrane ale aparatelor noastre digitale, atât eu cât și Ovidiu am încercat diverse compoziții, expuneri și distanțe focale, dar în așa fel încât minunata scenă din fața ochilor noștri să păstreze cât mai mult din realitatea subiectivă pe care o experimentasem.

Iar atunci când îți place mult ceea ce faci și ce vezi, timpul parcă zboară. Mi-aș fi dorit ca secundele să nu mai curgă și noaptea să nu se mai sfârșească niciodată, dar inevitabil zorii dimineții se conturau la orizont. Tot mai multă și mai multă lumină cu fiecare minut care trecea, iar cometa se făcea din ce în ce mai mică și mai palidă, până când nu mi-a mai fost cu putință să o zăresc. Nici prin gând nu îmi trecuse că atunci o văzusem de fapt pentru prima și ultima oară, chiar dacă deja știam că uneori în viață se ivește o singură șansă și nu foarte multe, cum mai demult eram tentat să cred. Din fericire, natura ne oferă spectacole dintre cele mai diverse și nu am regretat că am rezistat până la răsărit, când lumina blândă a razelor de soare a relevat ochilor noștri un peisaj montan așa cum nu-l mai văzusem niciodată.

După o zi destul de confuză din cauza nopții petrecute la fotografiat cometa, am revăzut imaginile pe monitorul computerului și am început să le selectez și să le procesez. Iar în decursul acestei activități, mi-am amintit că în urmă cu doi ani, tot în luna iulie, dar în anul 2018, am mai fost martorul unui eveniment astronomic deosebit. Este vorba de o eclipsă totală de lună, pe care am urmărit-o prin tot județul, alături de un alt foarte bun prieten, Dragoș Chirițescu. Trecusem atunci printr-o perioadă mai grea din punct de vedere profesional, dar și personal, și îmi doream cu ardoare să văd și să fotografiez acea eclipsă. Și chiar dacă pe cer erau nori negri și poate ar fi fost mai comod să renunț și să-mi spun că “n-a fost să fie”, m-am încăpățânat să sper că până la urmă eclipsa mi se va arăta. Și așa a și fost, dar în mod paradoxal, am văzut-o relativ aproape de casă, când nici nu mai speram. Cerul s-a luminat și mândra lună roșiatică, înconjurată de stele și de un punct gălbui minuscul, de fapt planeta Marte, și-a dezvăluit întreaga frumusețe.

Splendorile cerului nu sunt rezervate doar nopții sau evenimentelor extrem de rare, cum s-ar putea crede. Un simplu curcubeu are întotdeauna puterea să aducă bucurie și pace chiar și celor mai greu încercate suflete. Vara aceasta am văzut două curcubee. Pe unul l-am și fotografiat. Am alergat în Piața Mare într-un suflet, cu aparatul în mână, în căutare de compoziții inedite, dar și de imagini clasice descriptive care plac atât de mult celor care iubesc Sibiul, orașul nostru. Pe celălalt nu l-am fotografiat. Aș fi putut, dar momentul și contextul au fost mult prea speciale pentru nu fi trăite din plin.

Mi-aș fi dorit să mai văd cometa încă o dată, dar zilele au trecut și n-am mai găsit niciodată timpul necesar. Am tot așteptat și am tot așteptat până când a fost prea târziu. Cometa își continuă și acum nestingherită călătoria sa prin spațiu și se va întoarce peste 7000 de ani. Zadarnic am încercat să o mai privesc o dată, după mai bine de două săptămâni de la primele fotografii. Deja strălucirea ei se estompase prea mult pentru ca ochii mei să o mai întâlnească. Așadar, am îndreptat aparatul de fotografiat spre locul din cer în care știam că se află și am adunat lumina de la 24 de cadre, pe care le-am combinat într-un program specializat.

Nu știu dacă este o reprezentare fidelă a ceea ce mai este acum Cometa Neowise, dar a fost plăcut să o mai fotografiez odată chiar și printr-o metodă mult mai tehnică față de ceea ce fac de obicei.

Aventurile mele astrofotografice alături de prietenii mei nu au rămas fără ecou și am avut un sentiment plăcut când am fost solicitat să povestesc pentru presa locală câteva dintre peripețiile noastre, pe care vă invit să le citiți și voi în Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Ora de Șelimbăr și Sibiul în imagini. Iar ca o cireșă de pe tort, prima fotografie cu cometa din acest articol a fost difuzată la televiziunea Columna TV, în emisiunea “Noi și Cerul”, produsă și prezentată de Valentin Grigore, un pasionat de astronomie cum rar am mai întâlnit și de la care am avut foarte multe de învățat.