Nu-mi dau seama exact din ce motiv, dar când vine vorba să scriu despre fotografia sportivă în general și despre cea de fotbal în particular, parcă mintea mi se încețoșează și cuvintele se lasă foarte greu așternute în câteva fraze coerente. Poate pentru că, timp de atâția ani, cuvântul fotbal a fost extrem de rar rostit la Sibiu. Spre deosebire de alte locuri din țară, aici pe malul Cibinului, clișeul preferat al comentatorilor sportivi când se referă la orașul Sibiu, fotbalul a fost aproape inexistent. Vreme de zeci de ani, nimeni nu a investit în fotbal și nicio echipă nu a îndrăznit să viseze că ar putea juca în prima ligă a țării. Sibiul a fost catalogat, pe bună dreptate, drept un oraș cultural, cu oameni liniștiți, care nu au patimi fotbalistice. În aceste condiții, îmi pierdusem speranța că mi se va mai îndeplini vreodată acea veche fantezie din vremea facultății, în care mă imaginam cu aparatul de fotografiat, la marginea terenului, capturând imagini spectaculoase cu jucători de valoare, sub lumina reflectoarelor unui stadion plin de microbiști.

Din fericire însă, din luna decembrie a anului trecut, Sibiul are, în sfârșit, un stadion la standarde internaționale. Reconstruită din temelii, noua arenă oferă toate facilitățile pe care ar trebui să le aibă un stadion ultramodern și astfel s-au creat condițiile pentru ca echipa orașului, intitulată nemțește FC Hermannstadt, să se întoarcă din pribegia de la Mediaș, pentru a juca meciul inaugural cu liderul campionatului FC Farul Constanța, echipa antrenată de celebrul Gheorghe Hagi.

În acea zi de 10 decembrie 2022, întreaga suflare fotbalistică sibiană, și-a dat întâlnire pe noul Stadion Municipal, acolo unde peste 13.000 de spectatori au așteptat cu sufletul la gură primul fluier al arbitrului, iar cei unsprezece jucători ai formației sibiene, trimiși pe teren de antrenorul Marius Măldărășanu, au reușit un meci fantastic, al cărui rezultat a umplut de bucurie inimile suporterilor. Acolo pe margine, foarte aproape de acțiune, am fost și eu, cu aparatul de fotografiat, gata să imortalizez cele mai interesante momente ale meciului.

Cu siguranță, tot ceea ce am scris mai sus vă este cunoscut. Întreaga presă a relatat despre stadionul din Sibiu și despre evenimentul de inaugurare. Ați văzut, cel mai probabil, o sumedenie de fotografii colorate cu stadionul, cu faze din meci, cu celebritățile locale și naționale care au asistat la partidă. De aceea, nu am să mai insist asupra acestor aspecte și am să descriu în cele ce urmează, cum trăiește un fotograf sportiv, un astfel de eveniment și cu ce provocări se confruntă atunci când fotografiază un meci din primul eșalon al fotbalului românesc.

În primul rând, nu prea poți face fotografie serioasă la un meci de fotbal fără a avea echipamentul necesar. Acțiunea se desfășoară, de cele mai multe ori, departe de locurile unde li se permite accesul fotografilor și de aceea un teleobiectiv de cel puțin 200 mm este absolut necesar, pentru că majoritatea luptelor pentru balon se duc la mijlocul terenului. De asemenea, un aparat cu autofocus rapid și precis este esențial pentru reușită, întrucât viteza jucătorilor este în realitate mult mai mare la nivelul terenului, decât este percepută din tribune sau de la televizor. Dar pe lângă aparatură, mai este nevoie și de atenție sporită, de fler și de simț pentru momentele esențiale ale meciului. Bucuria jucătorilor de după un gol este și ea o sursă excelentă de imagini pline de emoție, care completează fotografiile de acțiune și duelurile pentru minge din timpul partidei de fotbal.

După superba victorie cu 4-0, obținută de sibieni în meciul cu jucătorii din Constanța, au mai urmat încă patru meciuri pe noul stadion, cu FCSB, FC Argeș, UTA Arad și “U” Cluj. Și spre surprinderea mea, la fiecare dintre aceste partide, m-am confuntat cu situații diverse pentru care nu eram pe deplin pregătit. Meciurile cu FCSB și FC Argeș au fost extrem de solicitante din perspectivă meteorologică. La primul dintre ele, am avut de înfruntat ceața și în același timp o ploaie măruntă care mi-a afectat destul de serios aparatura foto, chiar dacă am reușit să fac în așa fel încât să o protejez cu ajutorul unei pungi din plastic. Cu toate că aparatele foto profesionale sunt în general construite să reziste intemperiilor, niciun fotograf nu se simte confortabil să vadă cum stropii de ploaie se preling pe aparat și pe obiectiv, vreme de cel puțin 45 de minute, cât durează o repriză de fotbal. Câțiva colegi fotografi erau extrem de supărați și pe ceață, fiind îngrijorați că fotografiile nu vor mai avea claritate, iar focalizarea automată va eșua. Pentru mine însă, ceața a fost cel mai bun prieten și a condus spre realizarea unor imagini inedite și pline de mister.

Următorul meci, cel cu FC Argeș Pitești, a început cu câteva raze de soare, a continuat cu o ploaie măruntă și s-a terminat într-o furtună de zăpadă. Mi-au înghețat mâinile pe aparat și am fost acoperit de nea din cap până în picioare, dar cu toate acestea nu am reunțat și am continuat să apăs pe butonul declanșator, pentru că știam că asemenea fotografii nu voi mai face prea curând. Într-una dintre ele, l-am surprins pe atacantul echipei sibiene, Daniel Paraschiv, un tânăr jucător cu un mare viitor, în luptă cu fundașii adverși, imagine de care am fost foarte încântat și care mi-a confirmat că vremea rea este de cele mai multe ori un element benefic pentru o fotografie reușită.

La meciul cu UTA Arad, deja mă simțeam destul de stăpân pe mine și pe priceperea mea de fotograf sportiv, așa că am încercat să duc lucrurile la un alt nivel și am îndrăznit să montez un al doilea aparat undeva în spatele uneia dintre porți, în speranța că voi prinde o imagine unică, de preferință un gol spectaculos. Cu ajutorul unui sistem de transmițătoare prin unde radio, deși mă aflam la o distanță considerabilă, am reușit să declanșez aparatul aflat în spatele porții de fiecare dată când mingea se apropia de zona respectivă, dar din păcate acțiunile de atac au fost destul de rare și nicio fotografie nu mi s-a părut demnă de păstrat. Cu toate acestea, în pauza meciului, unul dintre portarii echipei sibiene, Vlad Muțiu, a observat aparatul și mi-a oferit un portret memorabil, pe cât de interesant, pe atât de neașteptat.

Acest campionat se apropie cu pași repezi de final și cu siguranță, dacă mi se vor mai aproba acreditările, am să încerc să ajung la cât mai multe meciuri ale echipei FC Hermannstadt, atunci când timpul îmi va permite. Și poate că pe viitor, voi reuși să fac fotografii din ce în ce mai bune, care să spună pe deplin atât povestea unui meci, dar și a întregului sezon. Deocamdată învăț, experimentez noi tehnici și descopăr metode de prelucrare a fotografiilor. Înainte de încheia această scurtă povestioară despre fotbal și fotografia de sport, vreau doar să mai spun că deși am ales să public toate imaginile în alb-negru din rațiuni artistice, fotbalul practicat de echipa sibiană nu este nici pe departe monocrom și îmi exprim speranța că la finalul întrecerii, locul ocupat în clasament va fi pe măsura valorii jucătorilor și a antrenorului.