Nu mi-a plăcut niciodată să alerg pe distanțe lungi. Mi s-a părut întotdeauna plictisitor și totodată extrem de obositor. De aceea nu am luat niciodată în considerare să particip la o cursă de maraton, deși în orașul unde locuiesc, Fundația Comunitară organizează, de ani buni, Maratonul Internațional Sibiu, un eveniment cu mare ecou în comunitatea locală. Aș fi putut să particip măcar la crosul de 5 km, la cursa de 10 km sau la semimaraton, dar mi-am zis mereu că alergarea de anduranță nu este pentru mine. Singurele mele legături de până acum cu maratonul de la Sibiu au fost câteva mici donații pentru unele dintre cauzele caritabile pentru care se aleargă an de an, și câteva fotografii realizate în toamna lui 2021, la o ediție a competiției organizată în plină pandemie de coronavirus.
Sfârșitul anului trecut credeam că va reprezenta și un sfârșit fotografic în ceea ce mă privește. Nu mai simțeam nicio tragere de inimă în legătură cu fotografia și probabil că lucrurile ar fi stat așa și astăzi, dacă nu aș fi fost căutat de Gabriela Cuzepan, coordonatoarea fotografilor de la Maratonul Internațional Sibiu, care mi-a propus să mă alătur echipei făuritorilor de imagini. Fără să stau foarte mult pe gânduri, am acceptat să mă ocup în prima zi de zona Parcului Sub Arini, iar a doua zi să fotografiez cursele copiilor din Centrul Istoric al Sibiului.
