Tag Archives: foc

Jonglerii cu focul pe marginea prăpastiei

Le ştiam pe fetele de la Amaro încă din 2007, din timpul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană. Erau înscrise în programul de voluntariat al evenimentului şi, la acea dată, trupa lor de jonglerii cu focul se afla la început de drum. Nu aveau foarte mare experienţă, dar oricine le cunoştea putea simţi pasiunea acestor fete pentru ceea ce făceau. În anul cultural 2007, am participat în calitate de fotoreporter la multe spectacole în care jongleriile cu focul au fost elementul principal de atracţie, dar fotografiile pe care le-am făcut atunci sunt mai degrabă abstracte, şi chiar dacă pot fi considerate spectaculoase şi interesante, expunerile lungi pe care am fost nevoit să le folosesc nu au reuşit să-i arate pe artişti decât sub forma unor fantome de abia sesizabile în imaginea finală. Aşa că, trei ani mai târziu, în toamna lui 2010, am stabilit împreună cu Alina, Iulia, Mădălina, Bianca şi Raluca (cele 5 componente ale trupei Amaro) să facem împreună nişte fotografii mai deosebite, în care ele să-şi etaleze măiestria în jongleria cu focul. Şi n-am mai stat mult pe gânduri şi am demarat imediat pregătirile pentru ceea ce urma să realizăm. Am plecat de la ideea ca de data aceasta timpii de expunere vor fi relativ scurţi, în aşa fel încăt dârele de foc să nu fie elementul principal de atracţie în fotografie, iar personajele şi fundalul să aibă aceeaşi importanţă.

Continue reading »

Posted in Shooting Also tagged , , |