Tag Archives: lumina

Nebănuitele lumini ale orașului

Era o zi senină și friguroasă de ianuarie, iar eu mă chinuiam, de peste o lună, cu o viroză respiratorie pe care nu o tratasem corespunzător încă de la apariția primelor simptome. Simțeam permanent o apăsare nedefinită asupra întregii mele ființe și, în plus, orice sursă de lumină, spre care aș fi cutezat să-mi îndrept privirea, se transforma instantaneu într-un element de profund disconfort. Iar atunci când îmi odihneam ochii, pentru câteva secunde aveam senzația că milioane de lumini multicolore dănțuiau în fața mea frenetic. Având în vedere starea în care mă aflam, niciodată nu m-aș fi gândit că tocmai în acea zi, urma să-mi fie dat să văd cel mai frumos apus de soare de pe Strada Cetății din Sibiu și că voi mai avea și norocul să-l fotografiez.

După o vizită la medicul de familie și încă una la farmacie, mă îndreptam agale spre casă cu gândul că urma să îmi petrec întreaga zi printre medicamente și ceaiuri, dar atunci s-a întâmplat ceva cu totul și cu totul neașteptat.

Continue reading »

Posted in Random Also tagged , , |