Tag Archives: maraton

Maratonul de fotografie urbană

Dacă m-ar întreba cineva astăzi de ce m-am înscris la concursul foto intitulat “Maratonul de fotografie urbană“, cel mai probabil aș răspunde că nu știu exact de ce. De altfel, nici nu am completat formularul de participare până la primul termen limită, adică 1 septembrie 2023. Citisem regulamentul și nu îmi era deloc clar ce este acest concurs și ce vrea el de la fotografi. Și dacă mai adăugăm și cei 50 de lei pe care i-am avut de plătit ca taxă de înscriere, nici nu mă mir că am ezitat. Pe lângă toate acestea, nu aveam nici cea mai mică speranță că aș avea vreo șansă de a câștiga vreun premiu, mai ales că nu fac parte din niciun fotoclub și nici nu prea am așa mulți prieteni fotografi. Și totuși, când am aflat că termenul pentru înscrieri s-a prelungit până pe 15 septembrie, chiar în ultima clipă m-am decis să concurez și eu.

La câteva zile după ce mi-am anunțat participarea, am fost invitat la Biblioteca Astra din Sibiu, pentru a-mi ridica kit-ul competițional, unde am primit instrucțiuni și o hartă cu trei locuri din oraș pe care trebuia să le fotografiez în mod obligatoriu. Inițial, am crezut că doar la aceste imagini se rezumă maratonul de fotografie, dar în urma unui schimb de e-mailuri cu organizatorii am aflat că de fapt pot fotografia orice, atâta vreme cât este vorba de fotografie urbană din orașul în care locuiesc, adică Sibiu.

Continue reading »

Posted in Events Also tagged , , , |

Maratonul renașterii

Nu mi-a plăcut niciodată să alerg pe distanțe lungi. Mi s-a părut întotdeauna plictisitor și totodată extrem de obositor. De aceea nu am luat niciodată în considerare să particip la o cursă de maraton, deși în orașul unde locuiesc, Fundația Comunitară organizează, de ani buni, Maratonul Internațional Sibiu, un eveniment cu mare ecou în comunitatea locală. Aș fi putut să particip măcar la crosul de 5 km, la cursa de 10 km sau la semimaraton, dar mi-am zis mereu că alergarea de anduranță nu este pentru mine. Singurele mele legături de până acum cu maratonul de la Sibiu au fost câteva mici donații pentru unele dintre cauzele caritabile pentru care se aleargă an de an, și câteva fotografii realizate în toamna lui 2021, la o ediție a competiției organizată în plină pandemie de coronavirus.

Sfârșitul anului trecut credeam că va reprezenta și un sfârșit fotografic în ceea ce mă privește. Nu mai simțeam nicio tragere de inimă în legătură cu fotografia și probabil că lucrurile ar fi stat așa și astăzi, dacă nu aș fi fost căutat de Gabriela Cuzepan, coordonatoarea fotografilor de la Maratonul Internațional Sibiu, care mi-a propus să mă alătur echipei făuritorilor de imagini. Fără să stau foarte mult pe gânduri, am acceptat să mă ocup în prima zi de zona Parcului Sub Arini, iar a doua zi să fotografiez cursele copiilor din Centrul Istoric al Sibiului.

Continue reading »

Posted in Events Also tagged , , , , |