Ajunsesem să fotografiez din ce în ce mai rar. Hoții de timp își făcuseră bine meseria și mi-l furaseră aproape pe tot. De obicei, când mai exista o fârâmă de timp și pentru mine, mă simțeam prea extenuat pentru a mai avea idei și pentru a găsi dispoziția necesară de a căuta subiecte și de a le fotografia într-un mod cât mai creativ. Așa au trecut multe zile care păreau a fi desprinse din filmul “Ziua Cârtiței”, dar fără să beneficiez și eu de posibilitatea de a mai schimba ceva sau măcar de a face în așa fel încât să devin o persoană mai bună. Și aveam senzația că această stare de fapt avea să dureze pentru totdeauna.
Până la urmă, mi-am dat seama că singura soluție pentru a ieși din această situație e să fac un efort și să fotografiez ce-mi place. Și într-o seară cu un cer superb, pe când stăteam la o terasă cu câțiva prieteni, am hotărât că e timpul să nu mai joc rolul personajului principal din filmul amintit mai sus și să mă pun pe treabă.Prieteni
Arhiva
Comentarii recente
- Iuliana Popovici on Aventuri la Marea Neagră
- iuliana on Baschet, tenis şi balet cu Tamron 70-200 f/2.8 G2
- Sarafie on Baschet, tenis şi balet cu Tamron 70-200 f/2.8 G2
- Adrian Bugariu on Norocul în fotografie
- Mihaela Laura on Norocul în fotografie